Seara 1 – Gala extraordinară a chitariștilor în afirmare

Miercuri, 30 octombrie, ora 19, la Palatul Suţu, în cadrul Stagiunii Muzicale „Iosif Sava” a Fundaţiei ACCUMM, va avea loc primul din cadrul Festivalului Internaţional „Serile de chitară”, ediţia a IX-a. Gala extraordinară a chitariştilor în afirmare va aduce în faţa publicului trei dintre cei mai talentaţi tineri chitarişti de la noi: Paul Tudora, Daniel Ciocan, Ovidiu Pintilie. Pasionaţi de chitară, îndrăgostiţi de muzică, cei trei au urcat pe podium la diverse concursuri naţionale şi internaţionale, au fost elogiaţi de presă, au participat la recitaluri şi concerte şi aspiră să devină chitarişti concertişti de valoare.

Asociaţia Culturală Kitharalogos, cu sprijinul Savarez (Franţa) şi Hora S.A., Reghin, Fabrica de instrumente, îşi continuă proiectul de promovare şi sprijinire a tinerilor muzicieni talentaţi, oferindu-le cu ocazia galei corzi şi accesorii importante pentru instrumentele la care aceştia cântă. De asemenea, în cadrul proiectului, se vor desfăşura 6 masterclass-uri gratuite susţinute de invitaţii străini şi români la Universitatea Naţională de Muzică.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Descarcă afiș

Proiect co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos

Sponsori: Hora S.A., Reghin, Fabrica de Instrumente Muzicale; GSR Audit & Expertise; Tecnoservice Equipment SRL; Savarez.

Parteneri: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Institutul Cervantes, Institutul Maghiar din Bucureşti-Institutul Balassi, Muzeul Naţional „George Enescu”, Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Fundaţia ACCUMM, , ICon Arts Transilvania 2020, Athenee Palace Hilton Bucharest.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Observator Cultural, Agenţia de Carte.ro, Radio Clasic, Liternet.ro