Start înscrieri la „The Guitar Lab”, ed . a II-a

Începând cu data de 16 februarie, se deschid înscrierile pentru prima sesiune “The Guitar Lab”, ed. a II-a, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, în parteneriat cu Institutul Liszt, Centrul Cultural Maghiar București, un laborator de creaţie interpretativă (masterclass intensiv  și concert) dedicat tinerilor chitariști în afirmare. Invitatul primei sesiuni de mentorat dedicate elevilor de gimnaziu, liceu și studenților este chitaristul Dragoș Ilie, unul dintre cei mai carismatici și expresivi muzicieni ai generației sale, cu premii la cele mai importante concursuri internaționale dedicate chitarei, pedagog pasionat, cadru didactic la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi.

6 tineri muzicieni vor avea ocazia de a lucra cu Dragoş Ilie în cadrul unui curs intensiv desfăşurat în zilele de 25 şi 26 martie la Institutul Liszt, Centrul Cultural Maghiar București, care se va finaliza cu un concert al cursanţilor alături de maestrul care i-a îndrumat. Înscrierile se fac la adresa de email kitharalogos@gmail.com, iar selecția celor 6 cursanți se va face pe baza unui dosar, trimis pînă cel tîrziu la data de 12 martie, care va conține: o biografie/CV, o scrisoare de intenție (în care să motiveze, pe scurt, de ce își doresc să participe), un link youtube către o înregistrare cu 1-2 piese (pot fi și fragmente) pe care le au în repertoriu. Selecţia se va face în mod proporţional pe fiecare categorie şcolară (gimnaziu, liceu, universitate), în funcţie de numărul de aplicaţii la fiecare dintre acestea. Participarea celor 6 chitariști selecționați în proiect se va face pe baza unei donații de 300 de RON în contul Asociației Culturale Kitharalogos. Mai multe detalii legate de înscriere și participarea în proiect: www.seriledechitara.ro/guitarlab .

Organizatorii și partenerii, Asociația UCIMR și Muzeul Național „George Enescu”, vor oferi:

  • o bursă care acoperă jumătate din costurile participării la prestigioasa Academie Icon Arts Transilvania, ed. a XXIV-a, în valoare de 1750 RON;
  • un concert al cursanţilor desfăşurat în luna mai la Vila Luminiş din Sinaia, Muzeul Național „George Enescu”;
  • o parte din cursanții celor două sesiuni vor fi invitați să concerteze în cadrul Festivalului Internațional „Serile de chitară”, ed. a XIII-a, care se va desfăşura la Bucureşti în toamna anului 2027.
  • corzi și accesorii cadou de la D’Addario.

Proiectul urmăreşte unul dintre obiectivele fundamentale ale Kitharalogos, şi anume sprijinirea şi dezvoltarea carierei tinerilor instrumentişti prin interacţiunea cu maeştri ai instrumentului de pe întreg mapamondul. Cea de-a doua sesiune a proiectului va avea loc în luna noiembrie și îl va avea ca invitat pe chitaristul maghiar David Pavlovits.

Detalii:

www.seriledechitara.ro/guitarlab/

www.culture.hu/ro/bucuresti    

www.facebook.com/TheGuitarLab.Kitharalogos/

www.facebook.com/kitharalogos

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos

Cu sprijinul: Hora S.A., Reghin, Fabrica de Instrumente Muzicale; Savvy Finance; Tecnoservice Equipment SRL, D’Addario.

Parteneri principali: Institutul Liszt, Centrul Cultural Maghiar București; Asociația UCIMR (Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România); ICon Arts Transilvania 2026, Muzeul Național „George Enescu”.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Radio Trinitas, BookHub.ro, AgenţiadeCarte.ro.