Festivalul Internaţional „Serile de chitară”, ediţia a XI-a, ConTempo 29 octombrie – 05 noiembrie 2023

Afis 2023

Trei dintre cei mai importanți chitariști europeni vin la cea de-a XI-a ediție a „Serilor de chitară” (29.10 – 5.11), festival internațional organizat de Asociația Culturală Kitharalogos, care, începând cu această ediție, se va desfășura într-un format nou, compact, cu o perspectivă nouă în care muzica contemporană şi repertoriul tradiţional al instrumentului se împletesc într-un concept unitar intitulat „ConTempo”. Francezul Rémi Jousselme, cu paleta sa coloristică unică, croatul Dejan Ivanovich, interpret de o muzicalitate profundă, belgianul Johan Fostier, cu sunetul său robust și expresiv, vor încânta publicul bucureștean cu un repertoriu variat, de la muzica barocă la cea sud-americană, fiecare concert conținând una sau mai multe lucrări din repertoriul contemporan dedicat instrumentului.

În cadrul festivalului vor mai concerta trei importante formații de duo românești (Duo Iancu-Lobonț, Duo Kitharsis și Duo Hesperus), prezentând 5 prime audiții mondiale scrise de compozitori consacrați, dar și la început de drum, din România și din străinătate, în recitaluri care îmbină muzica cu poezia (actrița Alma Nicole Boiangiu) și live painting (artistul grafician Alex Icodin). Și, ca la fiecare ediție, pentru a îndeplini unul dintre obiectivele fundamentale ale asociației, acela de a sprijini tinerii muzicieni, organizatorii oferă chitariștilor în afirmare șansa de a concerta în cadrul unui festival international chiar în locul unde acesta a pornit în 2008, la Palatul Suțu. Tinerii chitariști din toată țara vor putea participa gratuit la cursurile de masterclass de la Universitatea Națională de Muzică din București (dintre care unul va fi un curs de masterclass intensiv de 3 zile), unde se va organiza, de asemenea, o conferință internațională pe teme muzical-chitaristice.

În cadrul festivalului, se va desfăşura o expoziţie cu chitare realizate la Hora S.A., Reghin, Fabrica de Instrumente Muzicale, care vor putea fi testate/ascultate de cei dornici să descopere instrumente de calitate fabricate în România.

Pentru detalii, vă rugăm să accesaţi www.facebook.com/kitharalogos sau www.seriledechitara.ro  .

Pentru concertele de la Sala „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică şi Institutul Cervantes intrarea se face pe bază de rezervare, scriind la kitharalogos@gmail.com. La celelalte concerte, intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

 

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos

Sponsori: Ansett Logistics; Hora S.A., Reghin, Fabrica de Instrumente Muzicale; Savvy Finance; Tecnoservice Equipment SRL; Savarez.

Parteneri: Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti; Institutul Cervantes; Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Suţu.

Parteneri media: Agerpres, Observator Cultural, RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio Trinitas, Radio Clasic, Agenţia de Carte.ro, Liternet.ro, BookHub.ro, IQads, Smark, România Pozitivă.

 

Program complet

CONCERTE

Duminică, 29.10 / INTIMATE ECHOES 

Recital extraordinar RÉMI JOUSSELME (Franța)

 în program: Rodrigo, Turina, Ravel, Sor, Ourkouzounov, Mompou

Sala de concerte “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti,

 ora 19:30

Luni, 30.10 / GALA EXTRAORDINARĂ A CHITARIȘTILOR ÎN AFIRMARE I

Participă 10 tineri chitariști de la colegiile și școlile de muzică din București

 în program: Mertz, Giuliani,Tárrega, ş.a.

Palatul Suțu, ora 19

Marți, 31.10 / BAZAAR MYSTERIA

Recital Duo Hesperus (Costin Soare-Ioan Bănescu)

Alex Icodin (live painting)

în program: Drăgoi, Piazzolla, Turina, Vardianu, Păiș, Ghinea

Sala Auditorium a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti,

 ora 19

Miercuri, 1.11 / GALA EXTRAORDINARĂ A CHITARIȘTILOR ÎN AFIRMARE II

Recital Tudor Torge / Andrei Pițu

 în program: Aguado, Giuliani, Dubez, Tárrega ș.a.

Palatul Suțu, ora 19

Joi, 2.11 / Recital CHITARELE BINE TEMPERATE: ORANJ INCIDENTAL

 Duo Iancu-Lobonț

în program: Castelnuovo-Tedesco, Piazzolla, Lauro, Brouwer, Ștefănescu-Pătrașcu ș.a. Sala Auditorium a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti,

ora 19

Vineri, 3.11 / INTO THE LABYRINTH

 Recital Duo Kitharsis (Alexandra Petrișor-Dragoș Horghidan)

Cu participarea actriței Alma Nicole Boiangiu

în program: Albéniz , de Falla, Ștefănescu-Pătrașcu, Sarasate, Rodrigo ș.a.

Texte de Jorge Luis Borges

Sala Auditorium a Institutului Cervantes din București,

ora 19

Sâmbătă, 4.11 / AMIS 

Recital extraordinar DEJAN IVANOVICH (Croația)

 în program: Klobučar, Asencio, Béreau, Bochmann, Brouwer

Sala de concerte “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti,

 ora 19:30

Duminică, 5.11 / PRELUDII, CÂNTECE ȘI… DANSURI

Recital extraordinar JOHAN FOSTIER (Belgia)

 în program: Matiegka, Ivanov-Kramskoi, Asencio, Ponce

Sala de concerte “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti,

ora 19:30

MASTERCLASS

30.10 / masterclass Rémi Jousselme

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala Silvestri, orele 10-15

31.10-2.11 / masterclass intensiv Dejan Ivanovich

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala Silvestri, orele 10-13 / 14-17

4.11 / masterclass Johan Fostier

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala Silvestri, orele 10-15

CONFERINŢĂ

3.11 / conferinţă Dejan Ivanovich

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 12-13