Chitaristul croat Dejan Ivanovich s-a născut la Tuzla (Bosnia și Herțegovina) în 1976, începându-și studiile de chitară la vârsta de opt ani. A studiat cu Predrag Stankovic și Vojislav Ivanovic la școala primară și secundară de muzică, precum și cu Darko Petrinjak la Academia de Muzică din Zagreb. A participat la cursuri de măiestrie cu John Duarte, Thomas Muller-Pering, Elliot Fisk, Costas Cotsiolis (chitară), Valter Despalj (violoncel), Michael Steinkuhler (viola da gamba) și Igor Lesnik (percuție). A fost îndrumat de Cristopher Bochmann în cadrul tezei sale de doctorat la Universitatea din Évora între 2011 și 2014.
Cariera sa profesională a început simultan cu studiile superioare (1994-1998). A participat la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică, cum ar fi Festivalul de la Spoleto (invitat personal de maestrul Gian Carlo Menotti pentru poziția de artist-interpret în rezidență), Festivalul de la Edinburgh și Festivalul Costa de Estoril, Festivalul de Chitară de la Gevelsberg, Oporto – Orașul Culturii Europene și Guitarra Viva din Croația, pe lângă altele. De asemenea, a făcut parte din diverse ansambluri de muzică de cameră: cu flautistul Vasco Gouveia, violoncelistul Jed Barahal, chitaristul Masakazu Tokutake, soprana Ana Ester Neves, Cvartetul de coarde Lyra etc. A obținut premiul I și premiul special pentru cea mai bună interpretare a muzicii spaniole la cel de-al 13-lea Concurs Internațional de Chitară Doña Infanta Cristina (Madrid, 1998), premiul I la cea de-a 3-a ediție a Competiției Internaționale de Chitară de la Sinaia (România, 1998), premiul I la cel de-al 17-lea Certamen [Concurs] Internațional de Chitară Andres Segovia (Herradura, 2001), premiul I și premiul publicului la cel de-al 35-lea Concurs Internațional de Chitară Francisco Tárrega (Benicássim, 2001), premiul I la cel de-al 4-lea Concurs Internațional din Creta (Arhanes, 2005). Dejan colaborează în mod regulat cu diverse orchestre, cum ar fi Orchestra Regală de Cameră din Valonia (Belgia), Orchestra din Benicássim (Spania), Orchestra de Cameră din Slovacia, Orchestra Simfonică din Voivodina (Serbia), Filarmonia das Beiras, Orchestra Coastei Atlantice (Esposende), Orchestra Classica do Centro (Coimbra) și Orchestra Metropolitană din Lisabona (Portugalia). Recitalurile sale în Africa, Europa, America și Asia au fost aclamate în unanimitate de critică și public deopotrivă. Diferite posturi de televiziune și de radio au difuzat și înregistrat spectacolele sale în țări atât de diverse precum Suedia, Croația, România, Portugalia, Belgia, Spania și Bosnia și Herțegovina. Ziare și reviste din întreaga lume au relatat despre spectacolele sale. Înregistrările sale solo pe CD pentru NAXOS și alte case de discuri reflectă măiestria sa în repertoriul care cuprinde multe epoci și stiluri, de la muzica veche până la cei mai actuali compozitori din repertoriul de chitară. Din 2004, și-a unit forțele cu chitaristul grec Michalis Kontaxakis în duo-ul Kontaxakis-Ivanovich. Dicografia lor conține Les Deux Amis, înregistrat și produs de Hubert Kappel și lansat în 2010 de KSGEXAUDIO. Proiectul CD-ului intitulat Pictures (lucrări de Mussorgsky și Stevenson) se află în prezent în curs de pregătire. Dejan a înregistrat, de asemenea, în 2013, lucrarea intitulată Em Memória da Madrugada de Marina Pikoul, pentru chitară și orchestră, împreună cu Orchestra Classica do Centro sub conducerea lui David Wyn Lloyd.
În 2021, cartea lui Dejan dedicată chitariștilor începători a fost publicată de AvA Musical Editions în Portugalia. Între timp, el pregătește cartea despre metodologia predării chitarei, care ar trebui să apară în 2024.
În 2005 a fondat Festivalul Guitarmania din Lisabona și a rămas director al festivalului până în 2010. Din 2007 este profesor de chitară la Universitatea din Évora, Portugalia, tot aici obținându-și și doctoratul în martie 2015, în interpretare muzicală.
Presa Internațională
„(…) curajos, tânăr artist sensibil, cu o tehnică surprinzătoare, o muzicalitate profundă și creativitate în fiecare notă și frază (…).” (Ritmo [Spania], noiembrie 1998)
„(…) Dejan Ivanovici și chitara au onorat vineri seara scena Sălii Auer și s-a impus rapid ca un artist căruia va trebui să i se acorde atenție în anii următori (…). Este un instrumentist impunător și un sensibil muzician. Este, de asemenea, curajos (…). Enunțarea ascuțită și distinctă a notelor, precum și abordarea fără cusur a acelor note în succesiune cerute de aceste sonate de Bach au fost superb realizate (…). Pe cât de liniștită este o mare parte din această piesă (Sonata op. 61 de J. Turina), ea pulsează de asemenea cu pasiune latină, un fapt ce nu i-a scăpat solistului de vineri. El a făcut glorioasă lumina lunii din partitură (…). Chitaristul a interpretat muzica (Zapateado de J. Rodrigo) ca pe o expresie a romantismului; în mâinile sale, aceasta a căpătat un sentiment de extaz subtil și totuși limpede (…). Sentimentul de serenadă a marcat interpretarea lui Ivanovici a lucrării Collectici Íntim de Vicente Asencio, cinci piese de dimensiuni, într-adevăr, intime. În timp ce chitaristul le interpreta, acestea păreau concepute nu pentru un public, ci pentru o convorbire sufletească între patru ochi (…).” (Sunday Herald Times [SUA], septembrie 1999).
„Prin tratarea perfectă a detaliilor, prin virtuozitatea tehnică splendidă și prin abordarea sensibilă a muzicii în general, Ivanovici a dat dovadă de toate acele elemente care l-ar putea clasifica în cea mai înaltă elită mondială a chitarei în cariera sa ulterioară… Înțelegerea și simțirea sa infinită a muzicii interpretate au primit o extraordinară apreciere într-o atmosferă complet plină în biserica Sfântului Donat (…).” (Slobodna Dalmacija [Croația], iulie 1997).
„(…) Am spus „o față nouă” pentru că prin recitalul său s-a prezentat în cea mai înaltă artă chitaristică. În primul rând, aș sublinia interpretarea sa relaxată și foarte interesantă; muzica pe care o interpretează și care respectă ascultătorul și se dedică atenției publicului… În cele cinci mișcări (Suite Contatos de P. Bellinati), încă o dată, Dejan Ivanovici a prezentat toată splendoarea tehnicii sale și muzicalitatea care îi onorează interpretarea muzicală…” (Vjesnik [Croația], aprilie 2001)
„Ivanovici este, de asemenea, un interpret extrem de rafinat și un muzician de talie mondială.” (American Record Guide [SUA], martie 2003)
„În timp ce ascultam acest disc m-am trezit atât de absorbit de muzică încât nu am fost conștient de chitaristul Dejan Ivanovici. Acesta este un compliment pentru interpretarea sa, deoarece în niciun moment dificultățile tehnice nu au stat în calea muzicii. Interpretarea și utilizarea cromaticii tonurilor par total adecvate, iar unitatea generală cu muzica asigurată. În general, aceasta este o colecție bună și bine interpretată de muzică pentru chitară, în mare parte rar înregistrată, și, se adresează entuziaștilor chitarei, este totuși un disc ce merită să fie achiziționat și de cei interesați de lucrările mai puțin cunoscute ale compozitorilor britanici, Malcolm Arnold și Richard Rodney Bennett.” (musicweb.uk.net [Marea Britanie], aprilie 2003)
„Dejan Ivanovici a susținut un recital remarcabil, care a cuprins lucrări de Regondi, Castelnuovo-Tedesco, Arregui, Bennett și Rózsa, ca parte a seriei de concerte Guitarra Viva, un eveniment foarte popular care promovează arta chitarei publicului de toate vârstele. (…) Prin programul ales, de o expresivitate contrastantă, cu accent pe calitatea și particularitatea pieselor lirice de Vicente Arregui și a sonatelor de Richard Rodney Bennett și Miklós Rózsa, Dejan Ivanovici a prezentat o seară de concert extrem de personală, extrem de reflexivă și inspirată din punct de vedere interpretativ. În nucleul abordării sale, care se distinge printr-o extraordinar de clară și precisă însușire a partiturii, se află o dezlegare a relației detaliate dintre structură și formă de unde interpretările cresc și se dezvoltă prin perspicacitatea bogatei și complexei integralități a fiecărei lucrări în parte. Prin articularea unei tensiuni interioare generate de corpul muzical, Ivanovici nu depășește niciodată o marjă invizibilă a exteriorului sau profanului în raport cu dinamica expresiei ci, dimpotrivă, el descoperă peisajul unei delicate întinderi de introspecție spre o perspectivă desăvârșită de ascultătorului. Paleta sonoră, precum și calitatea aproape perfectă a structurii tonale generale și a proiecției profilului sonor este denotată de expresia intimă accentuată – ca un ecou al bogatei moșteniri artistice a lăutei. Într-un fel, care focalizează atenția asupra plasticității în ceea ce privește proximitatea încadrării unicității estetice a fiecărei compoziții, deoarece Ivanovici subliniază elementele importante cu modul său special de comunicare care este, mai presus de toate, bogat în aspect narativ – în egală măsură clar și reflexiv. Iată de ce Rêverie op. 19 va străluci cu simplitatea spontană și un anumit farmec al unei expresii bazate pe o abordare romantică față de forma muzicală, iar piesele lirice ale lui Arregui vor fi marcate de gestul lui Ivanovici de liberă expansiune sonoră care îi modelează reliefurile. În interpretarea Sonatei lui Bennet a subliniat discursul de reținere și diminuare, dinamica interioară puternică, cu sunetul extraordinar de bine conturat de o înaltă precizie, care a asigurat receptarea deplină a unei atât de complexe și extraordinar de solicitante lucrări, în special în ceea ce privește forma și structura ei. Pe de altă parte, Sonata lui Rózsa a fost interesantă de urmărit datorită transformării retoricii interpretative a chitaristului în raport cu distincția în detașare a propriului material. (klasika.hr [Croația], ianuarie 2012)