Duminică, 29.10 / INTIMATE ECHOES

Recital extraordinar RÉMI JOUSSELME (Franța)

Sala de concerte “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti,  ora 19:30

Intrarea este liberă şi se face pe bază de rezervare: kitharalogos@gmail.com

Rémi Jousselme, primul chitarist francez câştigător al celebrului concurs „Printemps de la Guitare”, unul dintre cei mai rafinați chitariști francezi, cu o paletă coloristică unică, revine pentru a patra oară în România cu un concert extraordinar în cadrul „Serilor de chitară”. Programul propus este descris astfel de muzicianul francez:

„Atunci când aleg lucrări pentru a le interpreta în concert, am uneori impresia că schițez și un portret al meu…

Programul care vă este oferit în cadrul acestui concert este inspirat de pasiunile mele muzicale; el reflectă, de asemenea, o poveste mai intimă, cea a originilor mele familiale, precum și atracția mea pentru Japonia.

Muzica franceză și cea spaniolă se susțin reciproc aici, fie rezonând intim, fie într-un contrast clar. În cele din urmă, se regăsesc într-o armonie senină în momentele extrase din Suita Compostelana a catalanului Mompou, muzică atemporală cu o prezență îndepărtată.”

 

Program

Joaquin RODRIGO – Tiento antiguo

Joaquin TURINA – Ràfaga

Maurice RAVEL (arr. Tristan MANOUKIAN)  – Pavane pour une infante défunte

Fernando SOR – Gran Solo, op. 14

Jacques DUPHLY (arr. Rémi JOUSSELME)  – La Forqueray, – La Millettina

Atanas OURKOUZOUNOV – Toryanse Tales

Federico MOMPOU – Prelude / Cuna / Muñeira

 

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos

Sponsori: Ansett Logistics; Hora S.A., Reghin, Fabrica de Instrumente Muzicale; Savvy Finance; Tecnoservice Equipment SRL; Savarez.

Parteneri: Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Institutul Cervantes; Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Suţu.

Parteneri media: Agerpres, Observator Cultural, RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio Trinitas, Radio Clasic, Agenţia de Carte.ro, Liternet.ro, BookHub.ro, IQads, Smark, România Pozitivă.